"Noi ținem foarte mult să interacționăm cu partenerii noștri, cu profesorii, astfel încât aceste cursuri să devină instrument de dezvoltare a cooperării între România și Ucraina. Avem certitudinea că la finalizarea acestor cursuri, nu vom acea doar cei trei C (comunicare – cooperare - comunitate), ci vom avea patru C și abilități de lucru nonformale și vom dezvolta creativitatea astfel încât aceasta să devină un factor pozitiv în accederea tinerilor pe piața muncii."
"B-Right Media a fost înființată în anul 2010 ca o asociație axată pe programe pentru tineret. În timp, am avut și un centru de voluntariat care a fost deservit de elevi. Am cules ani și ani de zile de la generații de elevi ai liceelor din Botoșani dar și din județ, păreri, impresii iar acest proiect este tocmai un rezultat al anilor în care am lucrat cu elevii care s-au plâns, să spunem așa, de faptul că învățământul, în anumite secțiuni ale sale, este încă ancorat în anii dinainte de 1989. Și atunci ne-am gândit să facem un proiect despre predare non-formală."
"Centrul Bucovinean de Artă a fost creat în 2004, iar în 2006 a căpătat statut juridic. Aici învață acum peste 100 de copii din comunitatea românească la secții de canto popular, coregrafie, încrustare în lemn, încondeiere, istorie și civilizație românească, teatru popular și limba română. Centrul este una dintre cele mai mari organizații din Ucraina, mă refer la comunitatea românească, întrunește peste 600 de membri și este, zic eu, cea mai activă pentru că organizăm anual șase festivaluri internaționale."
ROMÂNIA
• SATU MARE
• MARAMUREȘ
• BOTOȘANI
• SUCEAVA
• TULCEA
UCRAINA
• Ivano-Frankivsk
• Zakarpatska
• Cernăuți
• Odessa
• Kiev (Ucraina) și București (România) sunt incluse în aria programului ca centre majore.
• Aplicanții din centrele majore pot participa ca parteneri doar pentru proiectele mari de infrastructură.